Archive for September, 2011

Lacramioare

Sunt fascinata de aceste flori… de cand am fost copil… probabil pentru ca primavara bunica culegea din gradinita din fata casei buchetele si le aseza in fiecare colt al casei lasand parfumul lor discret in urma, parfum ce il asociez cu bucurie, prajituri facute in casa, soare si inocenta copilariei.

Imi amintesc cu asteptam sa apara din tufele mari si verzi firicele discrete si plapande pe care clopotei albi si dulci infloresc … si acum primavara cand vad lacramioare … ma simt din nou copil… . Cred ca am citit prin adolescenta povestea lacramioarelor, un basm trist despre cum florile cantau candva si lacramioarele s-au nascut din tristete si suferinta… dar basmele se termina intotdeauna cu bine…

Iubesc aceste flori… dar din pacate nu le mai pot creste de mult, le ador dar nu ma indur sa le culeg… Iubesc aceste flori pentru ca ma reprezinta, sunt banale, sunt firave, sunt atat de efemere si totusi nu le confunzi niciodata cu altceva. Ma regasesc in ele…

Ziua 1 – Fragment

“… Ea statea in intuneric , in fotoliul ei, fumand incet si lasand in urma trecutul.

– Cu ce rost? izbucnii deodata. Respira adanc si aprinse veioza de pe masuta. Se ridica incet si isi indreapta pasii sper fereastra. Orasul invaluit de intunericul noptii isi traia propria viata. Linistea din interior contrasta brutal cu verva din exterior. Isi sprijini capul de fereastra, incarcad parca sa evadeze din incaperea taciturna si plina de fantasme . Respira si facu un cerc de abur pe fereastra, instinctiv ridica degetul pentru a-l plimba pe fereastra. Se opri brusc. Acolo din inauntrul ei… ceva, acel sentment ce il resimtise toata ziua,  pe care il ignoarase dar care ii tinuse simturile alerte… in asteptare…

– Dar tu nu mai astepti nimic, isi spuse incet,cu o voce inceata si resemnata… tu nu mai astepti nimic, isi spuse din nou pe un ton mai dur.

Respira adanc, privi spre oras, i-se paru ca trecusera ore, zile, luni, ani de cand statea in acel loc, in picioare, cu capul sprijint de fereastra privind orasul, de fapt daca trecusera cateva minute, dar pentru Ea in acea seara timpul avea alta valoare.

Sunetul soneriei o facu sa tresara, ca o gheara o smulse din locul acela sumbru si mort. Isi indrepta pasi spre usa si se mira ca nu isi punea problema, cine ar putea fii. Pentru ca nu poate fi nimeni, isi raspunse resemnata. Se opri in dreptul usi si atunci acea incordare ce o resimtise toata ziua, acel sentiment istovitor al asteptarii disparu, privi usa si ridica mana spre yala , isi privi mana cum deschidea usa si atunci in interiorul ei simti ca aceasta asteptase toata ziua, acest gest , aceasta miscare si in final ca usa sa se deschida, … incet…

Primul lucru pe care il vazu fura florile… gingase si mici… un buchetel de lacramioare… apoi ii vazu zambetul, acel zambet de copil pus pe sotii si ochii caprui si calzi ce mereu ascundeau ceva.

– Ce faci gagico? Ti-a fost dor de mine?

Intra in locuinta si  o lua in brate si o stanse la pieptului lui.  Ea statea nemiscata, socata in adancul ei de  vederea lui si atunci in interiorul ei o  voce striga : “E real, e El, a venit la tine, nu imi imaginezi!”

El inainta in casa si isi scoase haina neagra si o arunca pe fotoliul unde statuse ea mai inainte. Ea privi spre florile din mana ei si il privi din nou. Era el, nu visa, inca ii mai simtea caldura pe piele. …”

Marti 13

Ce poate aduce o zi ca acesta?

:)  stiu si pe mine ma face sa zambesc… nimic bun… dar uneori… uneori se poate ca viata sa se schimbe … intr-o zi de marti 13… si intr-un mod … in care ai visat … si ai sperat… si ti-ai dorit asa cum iti doresti sa… poti respira…

Dar cate sacrificii se afla in spatele acestei rugi indeplinite… cate lacrimii si cate emotii si cate griji… poate se merita … poate nu… dar multumesc acolo sus ca cineva ma asculta si ma are in grija… si imi arata ca totul are rostul si timpul lor… si ca uneori… trebuie sa nu fim atat de egoisti…. si ca fara lacrimi nu putem sa fim fericiti cu adevarat… pentru ca altfel nu am putea sa facem distinctia intre agonie si extaz….

Multumesc pentru un vis indeplinit… intr-o zi de marti , 13

modern talking – you can win if you want