Archive for November, 2010

Fuga

Merg pe strada, simt cum strada se ingusteaza, ridic ochii spre cerul, cerul innorat care cade peste mine, il simt cum ma striveste, cum imi taie respiratia, maresc pasul, …. respir din ce in ce mai greu si simt cum bataile inimi mi se intretesc.

Alerg pe strada, cladirile ma inghesuie, pavajul imi arde talpile. Ploua si umezeala imi intra in suflet… stropi de apa mi se preling pe fata, alerg din ce in mai tare.Ma lovesc de oamenii de pe strada care intorc privirea spre mine cu dezamagire si dispret in ochi.

Fug… fug … inima imi bate nebuneste… respir din ce in ce mai greu…sunetul pasilor pe asfalt creaza un eco in minte, ce vibreaza… Fug din ce in ce mai repede, poate asa voi lasa gandurile in urma si voi ramane doar eu.

Ele, ele ma urmaresc, ma cauta, sunt mereu cu mine, nu ma lasa sa respir, sunt acolo … mereu. Fug, fug de ele poate intr-o zi nu vor mai putea tine pasul cu mine. Poate vor ramne in urma si….

Asa ca fug, nu mai am putere, ma simt sfarsita, dar trebuie…. trebuie sa … fug….

4 Strings – Take Me Away

ziua a 6-a – fragment

Era o zi  atemporala, o zi care nu era definita de ore sau minute ci de simpla prezenta a razelor soarelui. Nu se putea spune ca era nici lumina rasaritului si nici a apusul, era doar o ceata de lumina ce colora cerul intr-o paleta nedefinita. Era o zi ce nu apartinea nici unui anotimp, era si vara si iarna in acelasi timp, nici toamna, nici primavara, o zi de nicaieri, o zi ce nu apartinea nimani, o zi perfecta, o zi in care nisipul nu curge in clepsidra si bataile inimi bateau pentru a insufletii nu pentru a definii un interval. O zi fara teama, fara regrete, fara frica, fara prezenta constiintei, o zi cum nu ne o putem imagina dar exista in sufletele noastre acolo in cel mai ascuns loc, protejat precum cel mai de pret sentiment, curat si fara intrebari.

Ratacind pe cararile gandurilor, printre imagini si emotii simtii cum linistea ce inconjura totul rezona cu zbuciumul interior, facea ca totul sa aiba o logica si un rationament, totul parea mai clar, raspunsurile  la  intrebarile fara raspuns erau la indemna , dar se gandi ca linistea ce inconjura totul  era ea singura un raspuns pentru tot. Si tot ce fusese uitat nu deranja ci pur si simplu exista si atat. Simti cum pentru prima data singurul lucru ce era important era doar…

Zambi si pasi mai departe privind in zare si ridica privirea spre cer inchise ochi si se bucura doar de sunetul respiratiei si atat, nimic alteceva. Undeva in constiinta se ivi o intrebare dar parea atat de ilogica precum aceasta zi, acest loc si simti cum intrebarea se topeste in interior disparand odata cu teama.

Sunetul pasilor era pentru prima data calm si fara sentimnetul singuratatii, era un sunet amorf , fara directie, ci doar sunteul pasilor pe o cale.

Deschise ochi si privi in fata, privi cu inima, cu sufletul, cu o bucurie, cu un zambet si observa ca totul in jur se schimba, capata mobiliate, devine activ, se regasea in mijlocul strazii privind apusului soarele unui zile de toamna , totul era intr-o continua miscare si sunetele orasului completau imaginea. Ridica privirea si vazu un zambet. Se gandi atunci ca din tot ce fusese si tot ce se intamplase acel zambet era cel mai de pret lucru pe care il avusese in toata viata. Nu conta de ce, cum, cand  ci pur si simplu imaginea acelui zambet ii reaminti ca inca mai exista speranta….