Archive for September, 2010

Breakfast at Tiffany’s

In eterna dezbatere despre care este mai bun, filmul sau cartea, in acest caz cred ca voi alege filmul. Trecand cu vederea faptul ca T. Capote vroise un roman autobiografic si personajul lui Holly Golightly fusese scris pentru Marilyn Monroe, iar Paul Varjak era homosexual cred filmul este mult mai bun. Datorita expresivitatii regretatei Audrey Hepburn, sau poate a lui George Peppard sau poate pentru ,doamnele stiu de ce, creatiile deosebite ale lui Hubert de Givenchy filmul are un farmec aparte, ca un parfum subtil ce ramane in subconstient asociat cu eleganta si rafinamentul unei epocii demult apuse.

Din cand in cand atunci cand am cate o zi mai proasta si simt cum griul ce ne inconjoara intra si in suflet ma uit la acest film. Nu este o opera de arta in adevaratul sens al cuvantului, deoarece unele scene sunt chiar puerile si pe alocuri chiar “kitch-ioase”, daca pot folosi acest cuvant, dar are o poveste nespusa pana atunci, ce prezinta o realitate pe care nu dorim sa o vedem si este o poveste despre prejudecati si lipsa lor.

Recenzia acestui film a fost scrisa acum multe decenii si nimic din ceea ce spun eu nu a fost spus deja dar nu ma impiedica sa va spun despre bucuria pe care o resimt de cate ori vizionez acest film sau ii ascult  coloana sonora.

Cred ca toti suntem un pic Holly Golightly, avem un vis, un ideal si pornim sa il indeplinim, unii fac compromisuri , altii nu si toti avem un loc anume unde mergem atunci cand ne simtim vulnerabilii, singuri sau pur si simplu vrem sa ne lipezim.

Asa ca va invit sa “gustati” un  pic din micul meu dejun la Tiffany :Breackfast at Tiffany\’s

Al doilea vis- al doilea regret

Dragostea… cati dintre noi nu avem regrete in dragoste?

Cati dintre noi nu am simtit fiorii dulci ai dragostei si cati dinte noi nu am fost niciodata dezamagiti si cu inimele frante? Cati nu am suferit din dragoste neimparatsita?

Cine admite ca a simtit suferinta inimii ce bate mai puternic pentru acel cineva si nu a primit inapoi doar dezamagire si vise neindeplinite? De ce suntem rusinati de faptul ca suntem capabili de dragoste, chiar fie ea si neimpartasita, de ce ne ascundem sentimetele fata de cei pe care ii iubim?                                                                                                          Cred ca datorita acelei prime iubiri, care este intotdeauna inocenta, fragila si nu tine cont de prejudecati dar care intotdeauna se temina cu cel putin o inima franta…                             Cred ca teama de a fii vulnerabili si de sentimentul de neputinta pe care le-am simtit in acele momente ne face sa pretuim aceste amintiri si ne amintim de sentimentul acela, pe care il simteam si fizic, de confuzie, respingere si imensa durere. Ne punem inima la adapost si o ferim de suferinta, dar inima nu asculta intotdeauna de ratiune, ea iubeste neconditionat doar pentru un zambet, pentru o strangere de mana sau pentru o privire…

Al doilea vis pe care l-am avut a fost unul legat de dragoste, dar acum dupa atatia anii  nu stiu exact ce regret, nu atat neindeplinirea visului, ci cred mai mult de cum s-a inchis aceast capitol ce a durat  7 ani.

Ca orice poveste de dragoste ce se termina cu un final predictibil este vorba despre o fata si un baiat care s-au cunoscut intr-o zi de sfarsit de vara cand lucrurile erau mult mai simple si mult mai calme, si au petrecut o seara vorbind despre carti, muzica si despre efemeritate vietii si ca un joc al sortii gandeau la fel si aveau aceleasi vise. Si cum noaptea se apropia de sfarsit si-au promis tacit prietenie vesnica. Dar viata are caile ei care nu tin intotdeauna cont de doleantele inimii  asa ca cei doi au fost despartiti de distanta si timp.

Nici acum nu pot sa spun daca m-a iubit dar desi avea obiceiul de a disparea si treceau uneori si ani fara ca sa stiu ceva despre el, aparea  in viata mea ca si cum nimic nu s-ar fii intamplat si cu acelasi zambet pe buze . Si inima mea tresalta si il ierta intr-o secunda pentru grijile pe care mi le faceam pentru el si pentru suferinta de a nu-i fii alaturi.

Sentimentul acela cand inima ti se umple intr-un moment de caldura si o fericire imensa si simti cum nimic alteceva numai conteaza, totul in jurul tau dispare si nu existi decat tu si el.

Cred, sau imi place sa cred ca totusi am insemnat ceva in viata acestei persoane alfel nu as putea sa justific de ce cand trecem printr-un moment de rascruce al vietii mele aparea si …. Cand ne-am intanlit ultima data si am vorbit despre ceea ce se intampalse in cei 7 anii de cand ne stiam, mi-am dat seama ca nu mai este de mult cel pe care il iubeam, nici eu numai eram aceasi,  dar stateam la masa si il priveam si ma gandeam cine este  strainul care sta in fata mea si unde este baiatul de care ma indragostisem… ?

Atunci am realizat ca timpul nu ne fusese un bun prieten si din pacate nu ma aflam intr-un roman de Jane Austin si ca  pesuasiunea mea nu avusese nici un rost.

Regretul meu fata de acest vis nu cred ca este acela de a nu se fii implimit ci mai mai mult sentimentul de dezamagire si desi prima dragoste nu are niciodata un final fericit cred ca acesta este parte din regretul pe care il resimt. Cealalta parte este ca desi am facut tot posibilul sa tin acesta persoana in viata mea macar ca … nu stiu … prieten… nu am reusit si aici sunt la fel de vinovata ca si el.

ps: Acum cativa ani m-a sunat un bun prieten comun sa ma invite la oficierea casatoriei lui. Din respect pentru el si pentru ceea ce fusese intre noi nu m-am dus. Ii doresc toata dragostea si fericirea din lume!!!

Uneori cand ascult melodiile acestea imi amintesc de el : rednex – wish you were here si modern talking – brother louie